Am fost căsătorită timp de aproape 15 ani și am doi copii frumoși. Acum trei ani, soțul meu m-a părăsit pentru amanta lui . Nu mi-am imaginat niciodată că, într-o zi, și eu voi fi una din acele femei care se vor despărți de omul cu care au fost toată viața și căruia i-au jurat credință pe veci. Și el mi-a jurat credință, însă iubirea lui s-a dus. Și de amantă știam, nu mi-a fost foarte greu să îmi dau seama, dar tot la mine se întorcea. Nici nu credeam că el va avea curajul să ne părăsească. Atunci când a reușit să își ia inima în dinți și să îmi spună, am încercat să îmi păstrez calmul, să fiu cât mai rațională și să îl înțeleg. Am vorbit despre noi, despre cum o să le spunem copiilor fără să îi afecteze, despre cum o să îi viziteze, cum împărțim bunurile…. Atunci când pornești la drum cu cineva, nu îți pui niciodată problema că într-o zi vei ajunge să împarți ce ai adunat de-a lungul timpului. Altfel nu te-ai chinui niciodată să treci obstacolele. Dar asta e. Socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu cea din piață.
Am crescut cu credință în Dumnezeu știind că el are grijă de noi și că totul se întâmplă cu un motiv. Poate că el nu este cel sortit mie. Nici nu pot să spun că îmi pare rău. Nu îmi pare rău pentru că am avut o viață frumoasă împreună. Mereu s-a purtat frumos cu mine, m-a respectat, m-a iubit, m-a înțeles, m-a susținut, el mi-a fost cel mai bun prieten, el s-a sacrificat pentru mine; este bărbatul pe care orice femeie și l-ar dori, tocmai de aceea nici nu mă mir că amanta lui a tras cu dinții de el. Probabil și eu aș fi făcut acelaș lucru în locul ei. Nu îmi pare rău, deși nici bine nu îmi este. Am avut încrederea că o să trec și peste asta. A trebuit. Pentru îngerașii mei. Zâmbetul lor m-a vindecat. Cum aș fi putut să îl urăsc când el mi-a dat aceste două bucurii? Nu aș putea și nici nu ar fi corect. Nu pot să șterg cu buretele tot ce a fost bun și frumos și să ridic un zid de ură pentru că el a ales să meargă pe alt drum. Poate și eu am greșit, poate și el a greșit…. Timpul le va rezolva pe toate.
Nu am putut să văd acest pas decât ca unul spre înainte. Ca un șut în fund care m-a făcut să progresez. Dacă până atunci știam că nu am timp nici să respir, am învățat ușor, ușor să îmi gestionez mai bine timpul, să am grijă de copii, dar și de mine.. Să fii o mamă singură nu este un lucru ușor, dar părinții mei m-au ajutat foarte mult. Și fostul meu soțul meu mi-a promis că nu va lipsi din viața lor, și s-a ținut de promisiune. Pas cu pas, pas cu pas. Răbdare.
Înainte să mă căsătoresc cu el, visam să am un restaurant. Mic și cochet. Nu am renunțat niciodata să sper la el, dar a trebuit să pun gândul ăsta de-o parte pentru că ne-am cumpărat o casă, am investit în ea, s-a nascut primul copil, apoi și al doilea, nu am avut niciodată bani care să ne dea afară din casă dar mereu am avut grijă să avem micile noastre economii. Parcă nu am avut un moment potrivit pentru a face acest lucru. Dupa ce ne-am despărțit, pentru a nu mă afunda în cotidian și a nu îmi plânge de milă, pentru a nu mă gândi la el, mi-am deschis propria afacere. Am dat viață restaurantului meu. Am reușit să obțin un împrumut de la banca, am căutat un local drăguț și am început transformarea. Am început să lucrez cu oameni incredibili, serioși, care s-au implicat aproape la fel de mult ca și mine. Împreună am reușit să dăm viață unui loc pe care eu și copiii mei îl numim a doua casă. Micuții mei iubesc acest loc și sunt foarte mândrii de mine. De ziua lor am sărbătorit împreună cu colegii și prietenii lor de joacă aici. Deși am trecut printr-o schimbare majoră, copiii mei sunt fericiți. Zâmbesc, sunt liniștiți, iubitori, încrezători… Asta mă face să cred că despărțirea și deciziile pe care le-am luat amândoi au fost bune, au fost sănătoase pentru copiii noștri.
Încă nu mi-am refăcut viața sentimentală. Îmi este foarte greu să mă imaginez cu un alt bărbat decat cu el, însă îmi doresc să fiu din nou fericită alături de un bărbat bun și iubitor. Simt că rana mi s-a închis și că aș putea să fac acest pas. Convinsă de prietenele mele am început să îmi acord o atenție mai mare, am început să mă răsfăț din când în când, să accept că în viață trebuie să fac și lucruri care îmi aduc și mie fericirea și starea de bine. Am redescoperit sportul iar acum merg regulat la sală. În sezonul cald ies la alergat, cu bicicleta sau la înot. Am doi parteneri de încredere:

 copiii mei.

 Am învățat împreună ce înseamnă să faci mișcare și cât de bine poate să fie. Am reușit să dau jos kilogramele pe care parcă niciodată nu am avut timp să le dau, și acum mă simt mai bine. Rochiile stau mai bine pe mine. Prietenele mele mă numesc o mamă frumoasă. Și copiii mei la fel. E normal ca ele și ei să spună asta despre mine pentru că mă iubesc așa cum sunt și își doresc să mă vadă cu zâmbetul pe buze. Nu mi-am dat seama că toate aceste schimbări m-au influențat atât de mult în bine până când, într-o zi, fostul meu soț a venit să ia copiii la el. Nu ne mai văzusem de foarte mult, eu de obicei fiind plecată atunci când venea dupa copii. Am văzut schimbarea mea în ochii lui. Se uita la mine la fel cum se uita la început, cu aceeași admirație și dorință ascunsă. Mi-a spus ca sunt frumoasă. Am înțeles atunci parcă tot ce nu reușisem până în acel moment. Mi-am dat seama că am ieșit dintr-o situație dificilă și că am reușit să mă ridic. Am reușit să fac dintr-o poveste de iubire cu un final amar o nouă aventură plină de dragoste pentru copiii mei, pasiune pentru ceea ce fac și să am  mai multă încredere în mine. Și el vedea toate aceste lucruri.
Sunt încrezătoare și optimistă în ceea ce privește viitorul. Orice obstacole ni se arată pe drum sunt de fapt niște semne că ar trebui să alegem altă cale, altă soluție. Poate până atunci nu eram pe calea destinată nouă. Chiar cred ca nimic nu este întâmplător și că, undeva acolo sus, cineva are grijă de noi.