Trăia odată o fată singuratică ce căuta cu disperare iubirea. Într-o zi pe când se plimba prin pădure ea a găsit acolo două păsărele cântătoare. Ea le-a luat acasă și le-a pus pe amândouă într-o colivie. Fata le-a dat de mâncare și în scurt timp păsările au început să crească în puteri. În fiecare dimineață ele o trezeau și o salutau cu un cântec minunat.
Fata simțea o iubire profundă pentru păsări. Ei îi plăceau atât de mult cântecele păsărilor încât și-ar fi dorit ca melodiile acestora să dureze o veșnicie . Într-o zi fata a lăsat ușa coliviei deschisă. Pasărea cea mai mare și mai puternică dintre ele, a zburat atunci ieșind afară din colivie.
Fata a urmărit-o în timp ce se rotea în aer în jurul ei.Fetei îi era frică că pasărea avea să zboare și să nu se mai întoarcă. Astfel că, în momentul în care păsarea se apropie de ea,ea o prinse brusc și cu sălbăticie din zbor. A apucat-o și a ținut-o apoi strâns în mâini. Inima ei se bucura acum de succesul pe care îl reputase. Dar,imediat a simțit că pasărea pe care o ținea strâns în mâinile ei nu mai opunea rezistență și nu se mai mișca. Ea a deschis atunci mâna, uitându-se atunci cu spaimă și infrigurare la pasărea moartă. Apucarea bruscă, cauzată de iubirea ei disperată o omorâse.
Fata a observat apoi cealaltă pasăre, ieșind și ea afară pe ușa coliviei. A văzut nevoia acesteia de libertate,nevoia de a zbura pe cerul albastru și liber. Ea luat pasărea în mâini și a ridicat-o încet deasupra capului. Pasărea și-a luat apoi zborul.
S-a învârtit odată, de două ori,de trei ori…Fata a privit cu încântare bucuria păsării aflată în libertate. Inima ei nu se mai gândea la pierdere. Ea vroia ca pasărea ei să fie fericită. Dintr-o dată, pasărea zbura mai aproape și mai aproape și până la urma se așeză pe umărul fetei. Aici începu să cânte cea mai dulce melodie pe care o auzise vreodată fata.
CEA MAI RAPIDĂ CALE DE A PIERDE DRAGOSTEA CUIVA ESTE ACEEA DE A O ȚINE PREA STRÂNS!…
CEA MAI BUNĂ MODALITATE DE A O PĂSTRA ESTE DE A-I DA ARIPI!…”